Dinți ficși pe implanturi: etape, protocol și cât costă acest tratament în  2026

Dinții ficși, numiți și dantură fixă, proteză dentară fixă pe implanturi sau lucrare fixă pe 4-6 implanturi, înseamnă înlocuirea tuturor dinților unei arcade cu o punte fixă, înșurubată pe implanturi (All-on-4 sau All-on-6). Nu se scoate, nu se mișcă și se igienizează asemănător dinților naturali. Ascultă video-ul pentru tot ceea ce trebuie să știi despre acest tratament.
Ce afli în video
  • Ce soluții există când ți-ai pierdut toți dinții sau majoritatea și diferențele reale dintre proteza mobilă, proteza pe capse și dantura fixă.
  • Cele două metode prin care se face acest tratament și riscurile la care te expune varianta „totul într-o săptămână".
  • Cei 6 factori care fac diferența între un tratament care ține 10-15 ani și unul care eșuează rapid: osul și gingia, implantul, materialul, forma lucrării, echipa și igiena ta.
  • Răspunsuri la întrebările pe care le primesc cel mai des: parodontoză, os insuficient, respingerea implantului, garanții.

Câțiva dintre pacienții care au trecut prin tratamentul "dinți ficși pe implanturi" la Dr. Andrei Stan în Cluj-Napoca

Toți pacienții prezentați aici și în video-urile noastre sunt pacienți reali tratați de Dr. Andrei Stan și echipa sa, în clinica Full Arch Clinic Cluj-Napoca.
Pacienta cu dantura fixa All-on-6 pe implanturi - Dr. Andrei Stan
Pacienta cu zambet refacut pe implanturi dentare - Dr. Andrei Stan
Pacient cu reabilitare orala completa - Dr. Andrei Stan
Pacient cu dantura fixa pe implanturi - Dr. Andrei Stan
Pacienta cu dinti ficsi in 24 ore - Dr. Andrei Stan
Pacienta cu reabilitare orala completa pe implanturi - Dr. Andrei Stan
Pacienta cu dantura fixa pe implanturi - Dr. Andrei Stan
Pacient cu dinti ficsi pe implanturi - Dr. Andrei Stan

Cât costă dinții ficși pe implanturi dentare?

Vezi acest video și află cât costă tratamentul dantură fixă pe implanturi

Prețul etapei chirurgicale a tratamentului cu dinți ficși pe implanturi este cuprins între 18.000 RON (~3.400€) și 22.000RON (~4.200€) per arcadă, în funcție de numărul de implanturi inserate (4 sau 6). Acest preț include implanturile NEODENT®, parte a grupului Straumann, anestezia, extracțiile, tehnica A-PRF® și lucrarea provizorie fixă. Acest preț nu include eventuale proceduri adiționale (adiție osoasă, sinus lift, grefe gingivale, etc.) sau implanturi speciale (pterigoide, subperiostale, zigomatice, etc.)

Prețul etapei protetice, realizată la 4-6 luni de la etapa chirurgicală variază în funcție de numărul de implanturi și tipul lucrării (zirconiu sau zirconiu pe structură de titan) și variază între 16.500RON (~3.200€) și 22.500 RON (~4.300€)

VARIANTA NEODENT

All-On-4

Dantura fixă pe 4 implanturi NEODENT® Straumann

All-on-4

18.000 RON / arcadă

~3.400€ · preț etapa inițială

INCLUDE:

Extractii dentare incluse (dacă este cazul)
Anestezie, Ablatii, Amprente Incluse
4 implanturi NEODENT® (Straumann)
Tehnica A-PRF® pentru vindecare accelerată
Lucrare provizorie fixă în 24-48H
Controale gratuite timp de 6 luni pană la efectuarea lucrării finale

ETAPA FINALĂ (DUPĂ 4-6 LUNI)

Lucrare finală din zirconiu sau zirconiu pe structură de titan: 16.500 RON - 18.000RON / arcadă

VARIANTA NEODENT

All-On-6

Dantura fixă pe 6 implanturi NEODENT®Straumann

All-on-6

22.000 RON / arcadă

~4.200€ · preț etapa inițială

INCLUDE:

Extracții dentare (dacă este cazul)
Anestezie, Ablatii, Amprente Incluse
6 implanturi NEODENT® (Straumann)
Tehnica A-PRF® pentru vindecare accelerata
Lucrare provizorie fixă in 24-48h
Controale gratuite timp de 6 luni până la efectuarea lucrării finale

ETAPA FINALĂ (DUPĂ 4-6 LUNI)

Lucrare finală din zirconiu sau zirconiu pe structură de titan: 21.000 RON - 22.500 RON / arcadă

— VARIANTA BLC Roxolid®  Straumann

All-On-4

Dantura fixă pe 4 implanturi premium Straumann®

All-on-4

24.000 RON / arcadă

~4.600€ · preț etapa inițială

INCLUDE:

Extractii dentare incluse (dacă este cazul)
Anestezie, Ablatii, Amprente Incluse
4 implanturi BLC Roxolid® Straumann
Tehnica A-PRF® pentru vindecare accelerată
Lucrare provizorie fixă în 24-48H
Controale gratuite timp de 6 luni pană la efectuarea lucrării finale

ETAPA FINALĂ (DUPĂ 6 LUNI)

Lucrare finală din zirconiu sau zirconiu pe structură de titan: 16.500 RON - 18.000RON / arcadă

— VARIANTA BLC Roxolid®  Straumann

All-On-6

Dantura fixă pe 6 implanturi premium Straumann®

All-on-6

28.500 RON / arcadă

~5.400€ · preț etapa inițială

INCLUDE:

Extracții dentare (dacă este cazul)
Anestezie, Ablatii, Amprente Incluse
6 implanturi BLC Roxolid® Straumann
Tehnica A-PRF® pentru vindecare accelerata
Lucrare provizorie fixă in 24-48h
Controale gratuite timp de 6 luni până la efectuarea lucrării finale

ETAPA FINALĂ (DUPĂ 6 LUNI)

Lucrare finală din zirconiu sau zirconiu pe structură de titan: 21.000 RON - 22.500 RON / arcadă

Ce sunt dinții ficși?

Pe scurt: Dinții ficși sunt o lucrare dentară fixă pe implanturi care înlocuiește toți dinții lipsă dintr-o arcadă. Se inseră 4 sau 6 implanturi din titan, pe care se fixează o lucrare protetică fixă. Aceasta nu se scoate, nu se mișcă, și restabilește 80–90% din forța masticatorie. În marea majoritate a cazurilor, o lucrare provizorie se fixează în 24–48 de ore de la intervenție, iar cea definitivă din zirconiu se realizează după 4-6 luni (perioada de osteointegrare).

Spre deosebire de proteza mobilă, dinții ficși nu se dau jos acasă, nu acoperă gingiile și cerul gurii și sunt cea mai apropiată variantă de dinții naturali. Lucrarea provizorie fixă se montează imediat după intervenția chirurgicală, iar lucrarea definitivă din zirconiu, un material biocompatibil, neretentiv și superior ca estetică, se realizează după aproximativ 6 luni de osteointegrare a implanturilor.

Diferența esențială față de varianta rapidă „totul într-o săptămână" este că tratamentul etapizat corect (lucrare provizorie + 4-6 luni de vindecare + lucrare definitivă) oferă cele mai mari șanse la un tratament longeviv de 15-20 de ani, fără compromisuri estetice sau funcționale.

Cum să te decizi între Dinții Ficși și Proteza Mobilă?

Ți-am pregătit o scurtă comparație între cele 3 variante de tratament pe care le ai atunci când ți-ai pierdut dantura: Dinții Ficși, Proteza pe capse și Proteza mobilă. Discut despre avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni, despre materialele din care sunt confecționate, cât și despre durata de viață și costurile acestora.

Allon4 vs Allon6: Diferențe Reale și Cum Alegi

De câte implanturi ai nevoie pentru o dantură fixă?

4, 6 sau 8 implanturi? Numărul potrivit depinde de anatomia ta, de forțele masticatorii și de tipul lucrării dorite. În acest video îți explic cei 4 factori care determină câte implanturi sunt necesare în cazul tău și de ce nu există un răspuns universal.

Am stat și am discutat cu pacienții mei și i-am întrebat sincer  cum li s-a schimbat viața după finalizarea tratamentului.

Ascultă și tu ce zic aceștia și fă-ți o părere reală despre acest tratament.

Află ce se poate face în cazul tău! Completează acum în doar 12 secunde...

Numărul de cazuri noi pe care le preluăm lunar este limitat, de aceea îți recomandăm să te programezi din timp.

Etapele Tratamentului cu Dinți Ficși

Tratamentul cu dantură fixă pe implanturi este format din 6 etape, fiecare dintre acestea fiind esențiale pentru a reabilita complet danturа pacientului.

Etapa 1: Radiografia 3D și consultația inițială

inserare-implant-cbct

Prima etapă a tratamentului cu dinți ficși constă într-o radiografie 3D (CBCT 3D) în zona cu probleme și o consultație inițială în care se va analiza radiografia și se va alege cel mai optim plan de tratament cu dantură fixă pe implanturi, ținând cont atât de nevoile pacientului, cât și de dorințele acestuia.

Etapa 2: Intervenția Chirurgicală

inserare-implant-procedura

Intervenția în sine durează aproximativ 1-2 ore per arcadă în funcție de numărul de implanturi inserate și complexitatea cazului. Dacă este nevoie să se refacă ambele arcade (atât maxilarul cât și mandibula), intervențiile se vor face, de cele mai multe ori, în zile consecutive.

Etapa 3: Fixarea Lucrării Provizorii

fixare-lucrare-dupa-implant-dentar-allon4-allon6

În peste 99% din cazuri, la 24-48 de ore lucrătoare de la intervenția chirurgicală se vor aplica lucrările dentare provizorii.

Etapa 4: Controalele la 14, 30 și 90 de zile

controale-dupa-implant-dentar-allon4-allon6

La 14, 30 și 90 de zile de la intervenția chirurgicală vom efectua câte un control cu un rol esențial pentru succesul pe termen lung al tratamentului cu dinți ficși. Aceste controale sunt gratuite așa că nu se vor percepe costuri suplimentare pentru că ne dorim să facem tot ce ne stă în putință ca tratamentul început să fie unul de succes. Totuși, dacă la aceste controale se identifică nevoia unor intervenții suplimentare precum grefe gingivale sau vestibuloplastii cu grefe gingivale, costurile pentru acestea ți se vor comunica atunci.

Etapa 5:  Lucrarea finală definitivă

dantura-fixa-finala-zirconiu-titan-allon4-allon6

Lucrarea definitivă se va face la aproximativ 6 luni de la inserarea implanturilor dentare. Această etapă durează între 2 – 6 săptămâni, timp în care se vor face absolut toate probele necesare pentru a ne asigura că lucrarea definitivă este una funcțională (că puteți face mișcările de masticație corecte și puteți pronunța corect toate sunetele) cât și frumoasă (atât ca formă și lungime a dinților cât și a culorii). La fel ca în fiecare etapă a tratamentului de până acum, laboratorul nostru folosește cele mai de calitate materiale existente pe piață la acest moment.

Etapa 6:  Controale și igienizare profesională

igienizare-dupa-tratament-dantura-fixa-allon4-allon6

După fixarea lucrărilor definitive, vom continua să colaborăm și ne vom vedea la controale o dată la 6-12 luni. La aceste controale vom face o igienizare a lucrării și vom evalua igiena și sănătatea țesuturilor moi.

Nu ai apucat să vezi videoul de la început  în care explic pe larg tot tratamentul cu dinți ficși pe implanturi?

Dr. Andrei îți explică în câteva minute tot ce trebuie să știi despre dantura fixă pe implanturi, de la prima consultație până la finalizarea tratamentului.

Articol scris și verificat medical de Dr. Andrei Stan, medic coordonator Full Arch Clinic Cluj-Napoca, cu competențe în implantologie orală. Actualizat: August 2026.
proteza-fixa-pe-implanturi-inferior

Expertiză construită alături de cei care au definit implantologia modernă.

De-a lungul anilor am lucrat și am studiat alături de medici recunoscuți pentru contribuțiile lor în implantologie și reabilitări orale:

Alegerea pacientilor din toata lumea

alegerea-pacientilor-reabilitare-orala-totala-pe-implanturi-dentare

Au scris despre mine...

Colaj-Redactii-stiri-dr-andrei-stan

Intrebări Frecvente Despre Dinți Ficși

Dinții ficși sunt o lucrare protetică fixă, înșurubată sau cimentată pe implanturi dentare integrate în osul maxilar sau mandibular, care înlocuiește total sau parțial dantura naturală pierdută. Spre deosebire de proteza mobilă, dinții ficși nu se scot zilnic, oferă o forță de masticație apropiată de cea naturală (până la 90%) și sunt fixați permanent pe 4, 6 sau mai multe implanturi per arcadă.

Tratamentul este indicat pacienților care au pierdut toți dinții de pe o arcadă sau ambele, pacienților cu parodontoză avansată ai căror dinți nu mai pot fi salvați, purtătorilor de proteză mobilă care doresc o soluție stabilă, precum și pacienților cu dantură compromisă de carii multiple, infecții cronice sau fracturi. Vârsta nu este în sine o contraindicație – tratamentul se poate efectua chiar și la pacienți de peste 80 de ani, în funcție de starea generală de sănătate.

Dinții ficși sunt sprijiniți de implanturi integrate în os și nu se mișcă, în timp ce proteza mobilă se sprijină pe gingie și se scoate zilnic pentru igienizare. Dinții ficși restabilesc 80–90% din forța masticatorie, în timp ce proteza mobilă oferă doar 20–30%. În plus, dinții ficși previn resorbția osoasă, problemă majoră a purtătorilor de proteză mobilă pe termen lung.

Sunt o soluție fixă și de lungă durată, nu una temporară, dar corect este să menționăm că nimic în medicină nu e „pe viață". În studiile clinice pe 10 ani, implanturile dentare au o rată de supraviețuire de circa 96-99% (Howe și colab., 2019; Buser și colab., 2012), iar lucrările fixe din zirconiu și-au păstrat funcția la peste 10 ani de urmărire, fără fracturi ale scheletului de zirconiu (Pozzi și colab., 2023). Pentru reabilitările complete pe patru implanturi, un studiu pe 10-18 ani a raportat o supraviețuire a lucrării de 98,8% și a implanturilor de 93%. (Maló și colab., 2019)

Tratamentul cuprinde câteva etape principale:
Prima etapă constând în consultație și planificarea digitală (CBCT 3D, scanare intraorală, plan de tratament personalizat).
A II-a etapă constă în intervenția chirurgicală (extracții dacă este cazul, inserarea implanturilor, eventuale adiții osoase) și fixarea lucrării provizorii fixe la câteva ore de la intervenție.
A III-a etapă constă în realizarea lucrării finale definitive din zirconiu după 4–6 luni de la intervenția chirurgicală (timp necesar vindecării și osteointegrării totale a implanturilor).

Intervenția chirurgicală pentru o arcadă completă durează în medie 1–3 ore, în funcție de numărul de implanturi inserate, necesitatea extracțiilor și complexitatea cazului. Pentru reabilitarea ambelor arcade (maxilar și mandibulă), intervențiile se programează de obicei în zile consecutive pentru a permite recuperarea optimă.

Nu, procedura nu doare, deoarece se efectuează sub anestezie locală performantă. În timpul intervenției pacientul nu simte durere, ci doar presiune ușoară. Disconfortul postoperator este controlat eficient cu antiinflamatoare uzuale și dispare în general în 3–5 zile.

În peste 99% din cazuri, lucrarea provizorie fixă se montează la 24–48 de ore de la intervenția chirurgicală, permițând pacientului să iasă din clinică cu dantură fixă funcțională și estetică. În cazurile extreme sau când nu avem stabilitate primară a implanturilor, fixarea unei lucrări provizorii poate fi amânată timp de 3-4 luni, pentru a nu periclita succesul tratamentului.

Lucrarea finală definitivă se aplică după 4–6 luni de la intervenția chirurgicală, perioadă necesară pentru osteointegrarea completă a implanturilor și vindecarea optimă a gingiilor. În acest interval, lucrarea provizorie permite pacientului o viață normală, iar la final se confecționează lucrarea definitivă, de obicei din zirconiu monolit sau zirconiu pe o structură din titan.

All-on-4 este protocolul prin care o arcadă completă de dinți ficși este sprijinită pe doar 4 implanturi dentare, dintre care două drepte în zona frontală și două înclinate la 30–45° în zona laterală. Această înclinare permite ancorarea în os de calitate fără a fi nevoie de adiție osoasă sau sinus lift în majoritatea cazurilor, scurtând semnificativ tratamentul.

All-on-6 este protocolul prin care o arcadă completă este sprijinită pe 6 implanturi dentare, oferind o distribuție mai bună a forțelor de masticație și o stabilitate suplimentară. Pentru a vedea când este recomandată varianta cu 6 implanturi în locul variantei cu 4 implanturi, vă rugăm vizionați acest video.

Diferența principală constă în numărul de implanturi (4 vs. 6) și în distribuția forțelor masticatorii pe arcadă. All-on-4 este mai economic și suficient în multe cazuri cu os de calitate bună, în timp ce All-on-6 oferă rezistență biomecanică – dacă un implant ar avea o problemă, lucrarea rămâne stabilă pe celelalte 5. Decizia se ia în funcție de cantitatea și calitatea osului, forța masticatorie și obiceiurile pacientului. Pentru explicații pe larg despre cum se ia decizia asupra numărului de implanturi necesară, vezi acest video:

Încărcarea imediată este protocolul prin care lucrarea protetică fixă provizorie este fixată pe implanturi în câteva ore de la inserarea lor, fără a aștepta perioada clasică de 6 luni de osteointegrare. Acest protocol este posibil când implanturile ating o stabilitate primară cumulativă suficientă și când planificarea digitală permite o distribuție corectă a forțelor.

Pentru dinți ficși se folosesc implanturi din titan grad medical (Ti-6Al-4V). Mărcile de implanturi în care avem încredere și le folosim în clinică sunt Neodent sau BLX/BLC, ambele din grupul Straumann. Am ales aceste branduri din cauza calității excelente și a studiilor clinice pe termen lung cu rate de succes documentate de peste 95–97% la 10 ani.

Lucrarea protetică finală pentru dinți ficși se realizează cel mai frecvent din zirconiu integral sau zirconiu pe o structură de titan (rezistență maximă, estetică foarte bună, durată de viață lungă). Pe acest zirconiu stratificăm ceramică pentru a îi oferi o estetică naturală. În clinică nu folosim materiale precum metalo-acrilica, metalo-ceramica, structuri de crom-cobalt, care sunt materiale vechi cu estetică și biocompatibilitate redusă.

Lucrarea provizorie este o lucrare fixă dintr-un polimer (PMMA) sau dintr-o rășină compozită hibridă cu nanoceramică, montată imediat după intervenție pentru funcționalitate și estetică pe perioada osteointegrării. Lucrarea finală, montată după 4–6 luni, este realizată din zirconiu integral sau zirconiu pe o structură de titan  – materiale durabile, cu estetică naturală și rezistență mecanică superioară.

Prețul tratamentului cu dinți ficși în România este între 3.400 € (18.000 RON) și 4.200 € (22.000 RON) pentru o arcadă cu lucrare provizorie inclusă, în funcție de numărul de implanturi (4 sau 6). Lucrarea finală definitivă din zirconiu costă suplimentar între 16.500 și 22.500 RON per arcadă. Prețul total pentru o arcadă completă, inclusiv lucrare finală, este între aproximativ 36.000 și 44.500 RON.

În prețul standard sunt incluse: intervenția chirurgicală, anestezia, extracțiile dentare necesare, implanturile dentare, lucrarea provizorie fixă și controalele postoperatorii la 1 și 3 luni. Lucrarea finală și eventualele intervenții suplimentare (adiție osoasă, sinus lift, augmentări gingivale) nu sunt incluse, iar necesitatea și costul lor ți se va comunica la consultația inițială.

Nu oferim direct plata în rate la cabinet, însă tratamentul este structurat natural în etape, iar plățile se efectuează corespunzător fiecărei etape finalizate (consultație și planificare, intervenție chirurgicală cu lucrare provizorie, lucrare finală definitivă după 4–6 luni), ceea ce distribuie investiția pe o perioadă de aproximativ 6–7 luni. Planul financiar detaliat se discută în cadrul consultației inițiale, după stabilirea costului total al tratamentului personalizat.

Prețurile variază în funcție de marca implanturilor (premium vs. low-cost), experiența echipei medicale și a laboratorului dentar (un medic cu peste 1000+ cazuri realizate vs. unul care face această procedură ocazional), tehnologia folosită (planificare digitală 3D, ghiduri chirurgicale), materialul lucrării finale (zirconiu integral vs. metalo-ceramică) și serviciile incluse (extracții, ablații, amprente, controale, lucrări provizorii, și multe multe altele).

Da, dinții ficși se pot pune și la pacienții cu volum osos redus prin tehnici precum All-on-4 cu implanturi înclinate, adiție osoasă (grefare), sinus lift la maxilarul superior sau, în cazuri extreme, prin implanturi zigomatice ancorate în osul zigomatic (pomet). Planul exact se stabilește după evaluarea CBCT 3D.

Da, parodontoza nu este o contraindicație – dimpotrivă, dinții ficși pe implanturi sunt una dintre cele mai bune soluții pentru pacienții cu parodontoză avansată ai căror dinți nu mai pot fi salvați. În momentul intervenției folosim un protocol special de dezinfectarea dublă atât chimică și mecanică pentru a îndepărta bacteriile responsabile de boala parodontală. După această dezinfectare implanturile se inseră într-un os curat. O mențiune extrem de importantă însă e că și implanturile necesită o igienă riguroasă pentru a preveni peri-implantita pe termen lung.

Da, pacienții cu diabet pot beneficia de implanturi dentare, cu condiția ca diabetul să fie controlat (HbA1c sub 7%). Diabetul necompensat crește riscul de eșec al osteointegrării și de infecții postoperatorii, motiv pentru care evaluarea preoperatorie include analize de sânge și colaborarea cu medicul diabetolog.

Nu există o vârstă maximă strictă – contează starea generală de sănătate, nu vârsta cronologică. Avem pacienți tratați cu succes la peste 80 de ani. Singurele contraindicații absolute sunt anumite afecțiuni necontrolate (cancer activ în tratament, osteoporoză severă tratată cu bifosfonați, boli autoimune severe necontrolate, etc.).

Recuperarea inițială durează 5–7 zile, perioadă în care pot apărea ușoare disconfort, edem facial și sensibilitate, controlate cu medicație uzuală. Reluarea activităților normale este posibilă a doua zi, iar în 2–3 săptămâni majoritatea pacienților nu mai resimt nicio diferență. Osteointegrarea completă a implanturilor durează 4–6 luni.

În primele 4-6 zile se recomandă o dietă moale (supe, piureuri, iaurturi, omletă, pește fiert), evitând alimentele dure, lipicioase, foarte calde sau picante. După 2 săptămâni se reintroduc treptat alimentele de consistență semi-moale, iar după montarea lucrării finale se poate mânca aproape orice, cu excepția alimentelor extrem de dure (oase, gheață, nuci în coajă).

Dinții ficși se igienizează zilnic cu periuță electrică sau manuală și duș bucal (irigator oral) pentru curățarea de sub lucrare. Controalele profesionale cu igienizarea lucrării în laborator sunt necesare la fiecare 6-12 luni pentru evaluarea tratamentului și prevenirea peri-implantitei.

Implanturile dentare premium au o durată de viață medie de peste 10-15 ani, iar studiile pe termen lung arată rate de supraviețuire de 95–97% la 10 ani și peste 90% la 20 de ani. Cu igienă riguroasă și controale periodice, mulți pacienți păstrează implanturile pentru tot restul vieții.

Lucrarea protetică finală din zirconiu durează în medie 10–15 ani, în funcție de igienă, forța masticatorie și obiceiurile pacientului (bruxism, scrâșnit din dinți). Dacă lucrarea finală se fracturează în timp aceasta poate fi înlocuită fără a fi necesară înlocuirea implanturilor, dacă acestea nu au probleme.

Riscurile sunt rare în clinici specializate cu volum mare de cazuri și includ: eșec al osteointegrării (1–3% din cazuri), infecție postoperatorie (sub 2%), leziune nervoasă temporară la mandibulă (foarte rar, sub 1%), sângerare prelungită și peri-implantită pe termen lung (cauzată de igienă deficitară). Planificarea digitală 3D și experiența medicului reduc semnificativ aceste riscuri.

Dacă un implant nu se osteointegrează (situație rară în clinica noastră, mult sub 1%), acesta se îndepărtează, zona se lasă să se vindece 2–3 luni, după care se poate insera un implant nou. Lucrarea protetică se ajustează în funcție de situație.

Din punct de vedere legal, serviciile medicale nu pot fi garantate în sensul comercial al cuvântului – medicina este o obligație de mijloace, nu de rezultat, pentru că răspunsul organismului fiecărui pacient este individual și influențat de factori care depășesc controlul medicului (igienă, afecțiuni sistemice, fumat, bruxism). Ceea ce putem garanta este că folosim ca facem totul cât se poate de bine, folosim cele mai bune materiale cu certificări internaționale, protocoale chirurgicale bazate pe dovezi științifice și controale periodice incluse pentru monitorizarea evoluției tratamentului.

Experiența medicului este factorul cel mai important pentru succesul tratamentului – un implantolog care efectuează sute de cazuri de full-arch anual obține rate de succes semnificativ mai mari decât un medic generalist care face ocazional astfel de intervenții. Pentru dinții ficși pe implanturi, recomandăm verificarea numărului de cazuri efectuate anual, a specializării medicului și a portofoliului de cazuri tratate.

Dinții ficși sunt superiori protezei mobile pe toate planurile: stabilitate (nu se mișcă), funcționalitate (80–90% din forța masticatorie vs. 20–30%), confort (nu necesită scoatere), prevenție (împiedică resorbția osoasă) și estetică. Singurul avantaj al protezei mobile este costul inițial mai mic, dar pe termen lung dinții ficși sunt mai economici prin durabilitate și calitate a vieții.

Pentru pacienții care au pierdut majoritatea sau toți dinții de pe o arcadă, dinții ficși pe 4 sau 6 implanturi sunt mult mai economici și mai eficienți decât inserarea unui implant pentru fiecare dinte lipsă (ar însemna 12–14 implanturi per arcadă). Pentru pacienții care au pierdut doar 1–3 dinți și restul danturii este sănătoasă, implantul unitar este soluția corectă.

Criteriile de evaluare a unei clinici pentru dinți ficși includ: specializarea exclusivă sau predominantă în implantologie full-arch, numărul de cazuri efectuate anual (peste 100 de cazuri full-arch indică experiență reală), mărcile de implanturi folosite (premium vs. low-cost), tehnologia disponibilă (CBCT 3D, planificare digitală), portofoliul de cazuri și testimonialele pacienților.

La prima consultație este util să aduceți: lista medicamentelor pe care le luați curent, istoricul medical (boli cronice, alergii, intervenții chirurgicale), proteze sau lucrări vechi (dacă le purtați) și o listă cu întrebările pe care doriți să le adresați medicului. Consultația include CBCT 3D și o evaluare clinică detaliată.

De la prima consultație până la montarea lucrării finale definitive trec în medie 5–7 luni: prima săptămână pentru consultație și planificare, intervenția chirurgicală cu lucrare provizorie în următoarele 2–4 săptămâni, apoi 4–6 luni de osteointegrare, urmate de realizarea și montarea lucrării finale în 2–3 vizite consecutive.

Sună
WhatsApp
Află ce se poate în cazul tău
Completează în 12 secunde →